Inaugurarea Festivalului Internaţional "Mărţişor", altfel. Artiştii au fost solidari cu victimele războiului şi au adus un mesaj de pace
sursa foto:publika.md
Seară excepţională la Palatul Naţional "Nicolae Sulac" unde a fost inaugurată a 56-a ediţie a Festivalului Internaţional "Mărţişor". Artişti de renume din ţară şi din România au urcat pe scenă şi au bucurat publicul cu un program divers. Prima zi a festivalului Mărţişor a fost dedicată maestrului Eugen Doga, omagiat la împlinirea a 85 de ani, dar şi victimelor războiului din Ucraina.
Eugen Doga spune că spectacolul transmite oamenilor un mesaj de pace.
"Mesajul nostru de astăzi este menit să aducă puţină speranţă în ziua de mâine, fiindcă tare multe sumbrităţi ne înconjoară şi ne atacă, dar noi cu muzica vrem să le împrăştiem, vrem să le transmitem spectatorilor noştri.", a declarat Eugen Doga, compozitor.
Pe scenă au urcat Lăutarii iar maestrul Nicolae Botgros spune că a pregătit un program deosebit pentru public.
"De data asta este un festival deosebit, este o deschidere foarte marcantă pentru noi şi o mândrie pentru toată lumea, pentru că Eugen Doga, marele nostru compozitor împlineşte o vârstă frumoasă, 85 de ani. Omul ăsta a făcut atâtea lucruri, am impresia că a trăit mai mult de 85 de ani, fiindcă a făcut pentru multe generaţii multe lucruri frumoase.", a declarat Nicolae Botgros, conducătorul orchestrei Naţionale "Lăutarii".
Artiştii au fost solidari cu victimele războiului şi au adus un mesaj de pace.
"Eu cred că noi toţi avem o aşteptare să scăpăm de acest coşmar care a pus stăpânire pe vieţile noastre frumoase, înfloritoare şi cu planuri înainte.", a declarat Cristina Scarlat, interpretă.
"Sunt foarte îngrijorat şi totodată îmi pun speranţele că lucrurile se vor termina în curând cu bine.", a declarat Cătălin Josan interpret.
Pe scena de la Chişinău au urcat şi artişti de peste hotare. Printre cele mai aşteptate evoluţii ale serii a fost interpreta Paula Seling din România.
"Sper din toată inima ca maestrul să fie bucuros de interpretarea mea. Sunt aici cu toată inima pentru domnia sa, sunt bucuroasă să îi fiu alături în ceas de aniversare şi îi doresc multă, multă sănătate, să fie bucuros şi să fie mulţumit şi împlinit.", a declarat Pula Seling, interpretă.
Spectatorii spun că evenimentul este un bun prilej de relaxare.
"Vrem să culegem ceva frumos pentru că arta este tot ceea ce poate să ne unească."
"În ziua de azi aşteptăm un pic de refugiu să ne bucurăm şi noi de venirea primăverii."
Festivalul ”Mărțișor” se desfăşoară între întâi şi 10 martie şi va aduce laolaltă artişti autohtoni şi de peste hotare, orchestre populare şi ansambluri din toată ţara.