Zelenski acuză Rusia că a tras intenționat în centrala nucleară: „Această ţară teroristă recurge la teroare nucleară”
Europa a fost la un pas de un dezastru nuclear, după ce militarii ruşi au bombardat centrala nucleară din regiunea Zaporojie, cea mai mare de pe continent. Un incendiu s-a declanşat la o clădire administrativă, însă centrala propriu-zisă nu a suferit daune critice, iar radiaţiile sunt în limite „normale”, au anunţat mai mulţi oficiali ucraineni. Liderul de la Kiev a tras un semnal de alarmă.
„Vă avertizăm pe toţi: nicio altă ţară, în afară de Rusia, nu a mai atacat centrale nucleare. Se întâmplă pentru prima dată în istorie. Această ţară teroristă recurge la teroare nucleară. Propagandiștii ruşi au ameninţat că vor acoperi lumea cu cenuşă nucleară. Acum asta nu mai este o ameninţare, dar o realitate.”, a declarat Volodimir Zelenski.
Angajaţii centralei spun că după declanşarea incendiului, pompierii au vrut să intervină, dar au fost întâmpinaţi cu focuri de armă, aşa că au renunţat. Ulterior, după încetarea luptelor, au reuşit să ajungă la centrală şi să înceapă operaţiunea de stingere a focului.
Centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost deschisă în 1984 şi asigură 20% din totalul energiei produse în Ucraina.
Joi în timpul bombardamentelor din Ucraina au fost afectate o centrală termică şi o staţie de energie electrică din regiunea Sumî. Localnicii au rămas fără căldură, apă şi electricitate. Luptele continuă şi în alte oraşe ale Ucrainei. Toată noaptea au fost auzite explozii în oraşul Severodoneţk din regiunea Lugansk.
În regiunea Nikolaev, o coloană de vehicule militare ruse a fost distrusă de armata ucraineană.