10 străini, căutați prin Interpol, reținuți la trecerea frontierei Republicii Moldova
De la începutul crizei umanitare din Ucraina și până în prezent, polițiștii de frontieră au reținut 10 cetățeni străini. Aceștia erau dați în urmărire internațională de diferite state pentru diverse infracțiuni.
- Escrocherie – patru cetățeni din Federația Rusă, Turkmenistan, Turcia și Germania
- Terorism – un cetățean al Azerbadjanului
- Trafic ilicit de droguri – un cetățean al Federației Ruse
- Tâlhărie – un cetățean al Bosniei
- Jefuirea în folosul organizației criminale – un cetățean al Turciei
- Aplicarea violenței asupra persoanelor cu răspundere și ultragierea colaboratorilor de poliție – doi cetățeni ai Federației Ruse
Identificarea și reținerea infractorilor a avut loc în punctele de trecere a frontierei Tudora, Palanca și Otaci, în timpul formalităților de control, pe sensul de intrare în țară.
În continuare, ofițerii de investigație ai Poliției de Frontieră vor desfășura filtre de control la trecerea frontierei de stat. Sunt acțiuni menite să prevină orice pericol ce atentează la securitatea hotarelor și a cetățenilor Republicii Moldova.