Mărinimia moldovenilor nu are limite. O familie din Scoreni, Strășeni a adăpostit trei femei și patru copii din Ucraina
Embed:
Mărinimia moldovenilor nu are limite. O demonstrează familiile care au adăpostit refugiaţii ucraineni sub propriul acoperiş. Un exemplu în acest sens sunt soţii Miron din satul Scoreni, raionul Străşeni care au primit trei mame şi patru copii din ţara vecină.
Stăpânul casei spune că a găzduit o familie de ucraineni la îndemnul fiului său.
''Deodată nu m-am gândit că vor fi atât de mulţi, dar ce să-i mai alegi? A venit o maşină, nu ştiu cum de au încăput şapte persoane în maşina aia. Este o vorbă: dintr-o bucată de pâine mă împart şi cu alţii. Ele mă ajută, fac mâncare, spală vesela, prin casă fac ordine. Sunt foarte bune, nu fac probleme'', spune Gheorghe Miron.
Nina Miron spune că nu şi-a imaginat că va adăposti în locuinţa ei atâtea persoane străine. Totuşi, femeia nu a stat mult pe gânduri şi le-a oferit refugiu celor care i-au bătut la uşă.
''Le-am primit ca pe oaspeţi, a doua zi le-am primit în sufletul meu, fac parte din familia noastră. În fiecare dimineaţă ne trezim, facem mâncare, ne aşezăm toţi la masă şi mâncăm. La amiază la fel, toţi împreună. Le-am învăţat să facă răcituri, am împletit o oală de sarmale moldoveneşti'', povestește Nina Miron.
Cu ochii în lacrimi, refugiatele din Ucraina povestesc că au plecat din Odesa doar cu câteva bagaje făcute în grabă, iar până la frontieră au fost însoţite de soţii lor, care apoi au făcut cale întoarsă pentru a-şi apăra patria. Ajunse la Chişinău, acestea au fost aduse de către un voluntar până în satul Scoreni.
''Suntem foarte recunoscătoare acestei familii. Până la sfârşitul zilelor voi continua să mă rog pentru ei, pentru Gheorghe, pentru Nina. Aici pentru noi este raiul. Ne-au primit cu sufletul deschis şi trăiesc durerea noastră împreună cu noi. Râdem şi plângem împreună'', spune Tatiana Dobrînina.
''Noi suntem ca o familie, iar ei ne sunt precum părinţii. Trăim bine, îi ajutăm cu ce putem, şi pe domnul Gheorghe îl ajutăm, facem şi focul şi munca prin casă”, povestește Oxana Dobrînina.
Refugiatele spun că îşi doresc să se întoarcă acasă, iar în ţara lor să fie pace.
''În fiecare noapte nu dormim, gândurile noastre sunt despre faptul că suntem aici, iar soţii şi apropiaţii noştri au rămas în acel oraş”, spune Oxana Dobrînina.
Primarul localităţii spune că zilnic vizitează familiile de refugiaţi pentru a verifica cum se descurc.
''Merg şi văd cum se isprăvesc, dacă mai au nevoie de ceva. Mai sunt în localitate câteva gospodării, câteva case care sunt pregătite pentru a primi refugiaţi'', a declarat Svetlana Tăbăcaru.
Potrivit autorităţilor, peste 105 mii de refugiaţi au rămas în Moldova de la începutul războiului din Ucraina.
Stăpânul casei spune că a găzduit o familie de ucraineni la îndemnul fiului său.
''Deodată nu m-am gândit că vor fi atât de mulţi, dar ce să-i mai alegi? A venit o maşină, nu ştiu cum de au încăput şapte persoane în maşina aia. Este o vorbă: dintr-o bucată de pâine mă împart şi cu alţii. Ele mă ajută, fac mâncare, spală vesela, prin casă fac ordine. Sunt foarte bune, nu fac probleme'', spune Gheorghe Miron.
Nina Miron spune că nu şi-a imaginat că va adăposti în locuinţa ei atâtea persoane străine. Totuşi, femeia nu a stat mult pe gânduri şi le-a oferit refugiu celor care i-au bătut la uşă.
''Le-am primit ca pe oaspeţi, a doua zi le-am primit în sufletul meu, fac parte din familia noastră. În fiecare dimineaţă ne trezim, facem mâncare, ne aşezăm toţi la masă şi mâncăm. La amiază la fel, toţi împreună. Le-am învăţat să facă răcituri, am împletit o oală de sarmale moldoveneşti'', povestește Nina Miron.
Cu ochii în lacrimi, refugiatele din Ucraina povestesc că au plecat din Odesa doar cu câteva bagaje făcute în grabă, iar până la frontieră au fost însoţite de soţii lor, care apoi au făcut cale întoarsă pentru a-şi apăra patria. Ajunse la Chişinău, acestea au fost aduse de către un voluntar până în satul Scoreni.
''Suntem foarte recunoscătoare acestei familii. Până la sfârşitul zilelor voi continua să mă rog pentru ei, pentru Gheorghe, pentru Nina. Aici pentru noi este raiul. Ne-au primit cu sufletul deschis şi trăiesc durerea noastră împreună cu noi. Râdem şi plângem împreună'', spune Tatiana Dobrînina.
''Noi suntem ca o familie, iar ei ne sunt precum părinţii. Trăim bine, îi ajutăm cu ce putem, şi pe domnul Gheorghe îl ajutăm, facem şi focul şi munca prin casă”, povestește Oxana Dobrînina.
Refugiatele spun că îşi doresc să se întoarcă acasă, iar în ţara lor să fie pace.
''În fiecare noapte nu dormim, gândurile noastre sunt despre faptul că suntem aici, iar soţii şi apropiaţii noştri au rămas în acel oraş”, spune Oxana Dobrînina.
Primarul localităţii spune că zilnic vizitează familiile de refugiaţi pentru a verifica cum se descurc.
''Merg şi văd cum se isprăvesc, dacă mai au nevoie de ceva. Mai sunt în localitate câteva gospodării, câteva case care sunt pregătite pentru a primi refugiaţi'', a declarat Svetlana Tăbăcaru.
Potrivit autorităţilor, peste 105 mii de refugiaţi au rămas în Moldova de la începutul războiului din Ucraina.