Ion Şoltoianu, condamnat anterior pentru omor şi şantaj, ar fi fost reținut pentru huliganism (VIDEO)
Un fost sportiv ar fi vrut să împuşte într-un tânăr care era cu câinele la plimbare. Presa scrie că ar fi vorba despre campionul mondial la kickboxing Ion Şoltoianu, condamnat anterior pentru omor şi şantaj. Informaţia nu a fost confirmată de reprezentanţii poliţiei invocând că sunt date cu caracter personal şi ţin de anchetă.
Cazul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în sectorul Botanica al Capitalei. Apelul la 112 a fost făcut de către o tânără în vârstă de 23 de ani.
Potrivit poliţiei, în scara unui bloc se aflau un grup de cinci persoane cu vârstele între 23 şi 50 de ani, unul dintre ei având un câine. Între timp, pe alături ar fi trecut doi bărbaţi, iar unul dintre ei, în vârstă de 55 de ani s-ar fi arătat deranjat de prezenţa câinelui de rasă.
Ulterior, între acesta şi proprietarul câinelui s-ar fi iscat un conflict, iar la un moment dat sportivul a scos o armă din geantă şi a îndreptat-o spre bărbatul cu câinele. Potrivit oamenii legii, arma încărcată cu 13 cartuşe aparţinea soţiei acestuia, iar acum este căutată de poliţie.
După localizarea acesteia, poliţiştii vor deschide o cauză penală pentru huliganism agravat.
Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat acesta ruscă până la 7 ani de închisoare.