În semn de solidaritate față de ucrainenii care au fugit din calea războiului și au venit în Republica Moldova, funcționarii Administrației Naționale a Penitenciarelor s-a alăturat campaniei de colectare a lucrurilor de primă necesitate pentru refugiați.
Angajații ANP au donat 130 de seturi de lenjerie de pat, necesare pentru amenajarea locurilor de cazare a refugiaților.
Bunurile au fost transmise depozitului deschis de Guvern și vor fi distribuite cetățenilor ucraineni cazați în unul dintre punctele de plasament.
Acțiunea de binefacere s-a desfășurat din surse financiare donate de angajații ANP.