Nicu Popescu s-a întâlnit cu José Manuel Albare, ministrul de Externe al Spaniei, aflat într-o vizită oficială la Chișinău
Nicu Popescu s-a întâlnit miercuri, 16 martie, cu ministrul de Externe al Spaniei, José Manuel Albares, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.
„Am discutat despre evoluțiile de securitate din regiune, impactul major al războiului din Ucraina și criza umanitară fără precedent dezlănțuită pe continentul european după pandemie. Am reiterat că susținem ferm suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în limitele frontierelor recunoscute la nivel internațional și condamnăm agresiunea militară a Rusiei împotriva țării vecine. Poporul nostru a oferit din primele zile ceea ce am putut face cel mai bine: solidaritatea necondiționată cu poporul ucrainean și gestionarea calmă, demnă a situației umanitare.”, a declarat Nicu Popescu, ministrul de externe al Republicii Moldova.
Precum a precizat Nicu Popescu, peste trei sute de mii de refugiați au intrat în Moldova, crescând populația țării cu 4%.
„Am stabilit cu domnul ministru că suntem hotărâți să dezvoltăm și să adaptăm la noile realități relația bilaterală în contextul în care la 31 ianuarie am marcat 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice. Am menționat că țara noastră, aflându-se în plin proces de reforme are nevoie de suport pentru a duce la bun sfârșit procesul de modernizare pe care și le-a asumat prin semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană pentru a crește bunăstarea oamenilor noștri. ”, a menționat Popescu.
Potrivit miistrului, legăturile trainice dintre Moldova și Spania sunt consolidate de diaspora numeroasă din peninsulă.
„Ne dorim să liberalizăm tarifele de roaming cu statele membre ale Uniunii Europene, prin urmare astăzi am propus să demarăm acest proces în cadru bilateral cu Spania.”, a mai declarat Nicu Popescu.