Surpriză în Canada: Justin Trudeau rămâne la putere până în 2025
Partidul Liberal al lui Justin Trudeau a anunțat încheierea unui acord surprinzător cu Noul Partid Democrat aflat în opoziție care îi va permite premierului canadian să rămână la putere până în 2025, relatează Reuters.
„Asta înseamnă că guvernul va putea funcționa cu predictibilitate și stabilitate, să prezinte și implementeze bugete și să facă lucruri pentru canadieni în aceste vremuri de incertitudine”, a declarat marți Justin Trudeau, potrivit hotnews.
Cele două partide au publicat și o listă de priorități asupra cărora s-au pus de acord, liberalii fiind de acord cu două programe cheie propuse în domeniul sănătății, menite să îmbunătățească accesul la servicii medicale al canadienilor cu venituri reduse. Cele două formațiuni au anunțat de asemenea că vor elabora începând din acest an un plan de eliminare treptată a combustibililor fosili de sectorul energetic.
Partidul Liberal al lui Trudeau, aflat la putere din 2015, a obținut doar 33% din voturile exprimate la alegerile parlamentare federale organizate de Canada în luna septembrie a anului trecut, cu un procent mai puțin decât conservatorii, însă a format guvernul după ce a obținut sprijinul NPD.
Justin Trudeau anunțase în luna august organizarea alegerilor anticipate, analiștii notând la momentul respectiv că acesta spera la un rezultat solid în urma succesului campaniei de vaccinare anti-COVID din Canada și a nivelului record de susținere monetară pentru economie în timpul pandemiei.