Rusia va transfera plățile pentru livrările de gaz către Europa în ruble
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat companiei energetice Gazprom să convertească în ruble contractele pentru gaze naturale încheiate cu „țările neprietenoase”, anunță Kommersant.
„Atât SUA, cât și UE au încălcat practic obligațiile față de Rusia. Și acum toată lumea știe că obligațiile în dolari și euro s-ar putea să nu fie îndeplinite. (...) Este destul de evident că, în acest sens, nu are sens să furnizăm bunurile noastre atât în UE, cât și în SUA, și să primim plata în dolari, euro și o serie de alte valute”, a spus Putin miercuri la o întâlnire cu guvernul său.
„Prin urmare, am decis să pun în aplicare în cel mai scurt timp posibil un set de măsuri pentru a transfera plățile pentru gazele noastre naturale furnizate țărilor neprietenoase în ruble rusești”,a anunțat liderul de la Kremlin, potrivit hotnews.ro.
Putin a cerut Băncii Centrale și guvernului de la Moscova să stabilească în termen de o săptămână ordinea operațiunilor pentru achiziționarea de ruble pe piața internă de către cumpărătorii de gaze rusești.