Reacţia Germaniei după ce Putin a cerut ca "ţările neprietenoase" să-i plătească gazele în ruble
Cererea Rusiei ca livrările de gaz către Europa să fie plătite în ruble constituie o încălcare a contractului, a avertizat Germania.
„Anunţul plăţii în ruble este o încălcare a contractului şi vom discuta cu partenerii noştri europeni cum am reacţiona la asta”, a declarat ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a cărui ţară a importat 55% din gazele sale naturale din Rusia înainte ca Moscova să invadeze Ucraina.
Reacţia Germaniei vine în condiţiile în care, miercuri, Vladimir Putin a anunţat că Rusia intenţionează să efectueze vânzările de gaze către ţările "neprietenoase" în ruble, măsura fiind o replică la îngheţarea activelor Rusiei de către naţiunile străine din cauza evenimentelor din Ucraina.
"Rusia va continua, bineînţeles, să furnizeze gaze naturale în conformitate cu volumele şi preţurile stabilite în contractele încheiate anterior", a declarat Putin, în cadrul unei întâlniri televizate cu miniştrii guvernamentali de top.
"Modificările vor afecta doar moneda de plată, care va fi schimbată în ruble ruseşti", a spus preşedintele Rusiei, potrivit epochtimes-romania.com cu referire la Reuters.
Merită reamintit că, deşi apelurile către Vest de a intensifica şi mai mult sancţiunile împotriva Moscovei printr-un embargo complet asupra importurilor de energie din Rusia s-au amplificat, Germania a fost reticentă.
Cancelarul Olaf Scholz a declarat parlamentului că cea mai mare economie a Europei accelerează încetarea dependenţei de petrol, cărbune şi gaze ruseşti. Cu toate acestea, a-l reduce de la o zi la alta ar „împinge ţara noastră şi întreaga Europa într-o recesiune, sute de locuri de muncă vor fi în pericol, industrii întregi ar fi la un pas de colaps”, a avertizat Scholz.