Lucrările zgomotoase de reparaţie pe parcursul zilelor de duminică, interzise
Deputaţii au susținut propunerea Guvernului de a interzice lucrările zgomotoase de reparaţie pe parcursul zilelor de duminică, în blocurile locative. Rămân interzise lucrările de reparaţii în apartamente de luni până sâmbătă, de la ora 18 seara până la 8 dimineaţa.
Măsura se regăseşte într-un proiect de lege care prevede un şir de modificări la Codul contravenţional, votat de deputaţi în prima lectura. Documentul mai prevede amenzi mai mari pentru cei care vor arunca materiale de construcţie şi deşeuri pe terenurile agricole. Pentru persoanele fizice sunt prevăzute amenzi de până la 7 500 de lei, iar pentru cele juridice - până la 15 mii de lei.
Totodată, cerşetorii care simulează o problemă de sănătate sau psihică vor fi amendaţi cu până la 1 500 de lei ori vor fi obligaţi să muncească până la 60 de ore în folosul comunităţii.