În acest weekend, în sectoarele Botanica și Buiucani, vor fi organizate târguri cu produse autohtone.
Potrivit reprezentanților Primăriei Capitalei, în sectorul Botanica, strada Trandafirilor, 17 (Parcul de Distracții), între orele 09:00-19:00, va avea loc Târgul Micilor Producători.
De asemenea, în Parcul "Alunelul", Calea Ieșilor, aleea principală, va fi desfășurat un iarmaroc cu material săditor și puieți. Acesta a început de astăzi și va activa între orele 09:00-20:00.