Italia a oferit țării noastre un lot umanitar în valoare de peste 1,7 milioane de euro
Italia a oferit țării noastre un lot umanitar, destinat refugiaților din Ucraina. Ceremonia de recepțioanrea a ajutorului s-a desfășurat la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Lotul, în valoare de 1.775.820 euro, include echipamentul necesar pentru o tabără de сâmp, cu capacitatea de 500 de persoane, printre care 42 corturi, 271 paturi de câmp, 3 generatoare, turnuri de iluminare, încălzitoare precum și alte bunuri necesare pentru instalarea taberei de câmp.
„Suportul care vine acum din partea guvernului Italiei vine să ajute refugiații, precum și eforturile de administrare, pentru ca cetățenii străini să se simtă în siguranță”, a menționat Serghei Diaconu, secretarul general al MAI.
Datorită lotului oferit, va fi posibilă crearea unui nou centru provizoriu pentru cetățenii ucraineni, refugiați în țara noastră.
„Italia împreună cu toată Europa susține efortul curajos al Republicii Moldova de a acorda ajutor și asistență tuturor refugiaților din Ucraina. Mulțumesc colegilor din Italia care au parcurs un drum lung, pentru a transporta aici ajutorul umanitar, care constă în echipament pentru o tabără de câmp pentru 500 persoane. Suntem într-o perioadă plină de suspans, cu multe riscuri, dar împreună suntem mai puternici și mai curajoși”, a menționat Lorenzo Tomassoni, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Italia.