Negociatorul-șef al Rusiei: Reducerea acțiunilor militare în direcția Kiev și Cernihiv nu înseamnă încetarea focului
foto: kp.ru
canal tv
Reducerea acțiunilor militare în direcția Kiev și Cernihiv nu înseamnă încetarea focului, avertizează negociatorul-șef al delegației ruse într-un interviu pentru presa de la Moscova, potrivit The Guardian.
Promisiunea Rusiei de a „reduce drastic” operațiunile militare în jurul Kievului și în nordul Ucrainei nu reprezintă o încetare a focului, a declarat șeful delegației ruse, consilierul prezidențial Vladimir Medinski.
Într-un interviu pentru agenția rusă de stat Tass, Medinski a spus că „mai este un drum lung” pentru a ajunge la un acord reciproc cu Uvcraina, notează digi24.ro.
„Nu este o încetare a focului, dar asta ne dorim, să ajungem treptat la o dez-escaladare a conflcitului cel puțin pe aceste fronturi”, a arătat Vladimir Medinski.
Rusia a anunțat că reduce semnificativ acțiunile militare în direcția Kiev și Cernihiv, după negocierile de la Istanbul. Anunțul a fost făcut de ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Alexandr Fomin.
El a spus că decizia a fost luată pentru a „crește încrederea reciprocă pentru negocierile viitoare, pentru a conveni și a semna un acord de pace cu Ucraina”.