România: Grav accident la o competiție de rafting. Trei bărci s-au răsturnat pe râul Jiu
Grav accident la o competiție de rafting, în România. Trei bărci s-au răsturnat pe râul Jiu. Un bărbat a fost declarat decedat, o femeie a fost transportată la spital în stare hipotermică și alte 20 sunt evaluate medical.
Potrivit ISU Gorj, pompierii au fost solicitați să intervină după ce trei bărci care făceau rafting pe râul Jiu s-au răsturnat.
Florin Chisim, purtător de cuvânt ISU Gorj, a declarat într-o intervenția pentru Digi 24 că: “Este vorba de trei bărci în care se aflau 22 de persoane. Misiunea a fost foarte dificilă, deoarece nu se știa sigur numărul persoanelor implicate. Operațiunea de căutare-salvare continuă. (…) Organizatorul ne-a înaintat o listă cu persoanele care trebuiau să participe la acest eveniment, însă unele nu s-au prezentat, de aici confuzia privind numărul de persoane implicate. Prioritar este să ne asigurăm că toate persoanele sunt salvate“.
ISU Gorj transmite că misiunea de căutare este dificilă, scrie biziday.ro
“La acest moment, unul dintre ocupanți a fost declarat decedat (bărbat 35 de ani), o altă persoană (femeie 33 de ani) a fost transportată la spital în stare hipotermică și alte 20 sunt în evaluare medicală“, precizează salvatorii.
La fața locului au fost alocate de urgență o autospecială de stingere, două ambulanțe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple și două ambulanțe ale serviciului județean de ambulanță. Având în vedere numărul persoanelor implicate, în sprijinul echipajelor locale au fost dislocate o barcă de salvare, o ambulanță SMURD și o autospecială pentru transport victime multiple de la ISU Hunedoara.