Voronin, tratat cu zâmbete pe sub mustăți de colegii lui. Ce a spus liderul PCRM despre panglica “Sfântul Gheorghe” (VIDEO)
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a fost tratat cu zâmbete pe sub mustăți chiar de colegii lui, Oleg Reidman și Constantin Starîș. După ce au părăsit ședința de ieri a Parlamentului, deputații din Fracțiunea parlamentară a BCS au susținut un briefing de presă în contextul inițiativei PAS cu privire la „aplicarea cenzurei”. Vladimir Voronin a avut și un comentariu cu privire la interzicerea pe teritoriul țării noastre a panglicii “Sfântul Gheorghe”.
„Noi părăsim acum ședința Parlamentului, dar ei prelungesc mai departe. Deja ajung la steme. Pe dânși îi încurcă „lenta pobedî”. Ei nu sunt cărturari. Nu le ajunge minte să se uite la Ștefan cel Mare. Ștefan cel Mare folosea această „lentă”. Să se uite la toți ceilalți, eroi din povești și fabule, unde e istorie, Gheorghe - Purtătorul de biruință. Vor ajunge la toate astea. Ce înseamnă toate astea, dacă totalizăm? - Dictatură!”, a subliniat Vladimir Voronin.
Momentul în care liderul PCRM evocă epoca lui Ștefan cel Mare, pare să-i fi înveselit pe deputații Oleg Reidman și Constantin Starîș. Cei doi, care în timpul discursului lui Voronin se află chiar la spatele acestuia, se privesc și își zâmbesc ironic. La o distanță de câteva secunde, Reidman și Starîș repetă gestul, având aceeași expresie a feței, vădit amuzată. Ulterior, cei doi parlamentari nu au venit cu vreo explicație privind comportamentul lor.
Declarațiile lui Vladimir Voronin au fost făcute în contextul proiectului de ieri de la Parlament prin care se interzice prin lege utilizarea lentei “Sfântul Gheorghe” și a simbolurilor “Z” și “V”.
Un amendament în acest sens al deputaţilor PAS la proiectul de lege privind modificarea Codului Contravenţional a fost votat în lectură finală. Persoanele fizice care vor încălca legea riscă amendă de până la nouă mii de lei sau până la 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. Iar persoanele juridice riscă să fie sancţionate cu amendă de până la 18 mii de lei.
Igor Dodon va purta panglica Sfântului Gheorghe în data de 9 mai
Fostul şef al statului şi actualul preşedinte de onoare al Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, susţine, însă, că va purta panglica Sfântului Gheorghe în data de 9 mai şi nu se va conforma noilor prevederi legale care interzic utilizarea inclusiv a acestui simbol.
Despre asta Dodon a anunţat pe pagina sa de Facebook, referindu-se la amendamentul, votat joi, în a doua lectură, de Parlament. Potrivit lui Dodon, acest simbol este unul important pentru istoria şi valorile ţării noastre şi nu poate fi interzis. Pe de altă parte, reprezentanţii PAS, cei care au propus acest amendament, insistă că astfel de semne justifică agresiunea militară asupra Ucrainei, motiv pentru care trebuie să fie scoase în afara legii.
Igor Dodon a scris pe pagina sa de Facebook că există lucruri, valori și simboluri care nu pot fi interzise. Potrivit lui, în dat de 9 Mai, el va purta la piept panglica Sfântului Gheorghe așa ca și in anii precedenți, și va participa la marșul tradițional spre Memorial, alături de zeci de mii de oameni care vor celebra Ziua Victoriei împotriva nazismului.
"Doamnelor și domnilor de la guvernare, lăsați în pace memoria istorică a acestui popor, lăsați în pace Ziua Victoriei, Neutralitatea și Identitatea noastră moldovenească. Mai bine ocupați-vă de economie, de prețuri, de pensii și salarii, ocupați-vă de nevoile fermierilor și ale exportatorilor, ocupați-vă de susținerea medicilor și a învățătorilor. Nu distrugeți ceea ce a mai rămas în această țară după 30 de ani de tranziție dureroasă", a scris Dodon.
Istoricii îi contrazic pe deputaţi.
"Sunt două lucruri absolut diferite. Deci, adevărat că Sfântul Gheorghe a fost simbolul lui Ştefan cel Mare. El a fost imprimat pe stindardul de război, dar panglica bicoloră nu are absolut nicio treabă cu Ştefan cel Mare, pentru panglică bicoloră a fost o invenţie a autorităţilor imperiale ruse din 1769 şi atunci Ecaterina a II s-a autosesizat şi a emis acel "ucaz" prin care s-a instituit aceasta panglică bicoloră."
Mai mult, istoricul Ion Varta explică faptul că panglica bicoloră este insistent promovată de Rusia în acţiuni propagandiste în jurul situaţiei din Ucraina.
"Aceasta panglică a devenit simbolul acestor războaie agresive de cucerire în perioada respectivă şi în perioada imediat următoare. Anexarea Crimeei în 2014, declanşarea acestei agresiuni în segmentul estic al Ucrainei, în Donbas, tot s-a înfăptuit sub stindardul aceleaşi panglice bicolore. Şi nu întâmplător Rada ucraineană, printr-o lege din mai 2017, a interzis utilizarea acestei simbolici."
Şefa Serviciului de Presă al Partidului Acţiune şi Solidaritate, Aurica Jardan, a declarat că drept comentariu la declaraţiile parlamentarilor sunt explicaţiile făcute încă joi de deputatul Lilian Carp. Acesta a explicat că panglică bicoloră, la fel ca şi multe alte semne, justifică, agresiunea militară asupra Ucrainei, iar interzicerea acestora are drept scop de a nu permite glorificarea acestora pe teritoriul Republicii Moldova.