Polonia a arestat un spion rus și doi spioni belaruși
Contraspionajul polonez a anunţat marţi că a identificat şi arestat în ultimele zile un spion rus care colecta informaţii despre trupele poloneze şi despre NATO, precum şi doi cetățeni din Belarus, de asemenea, suspectaţi de spionaj, transmite AFP.
„Probele adunate de serviciul de contraspionaj indică faptul că bărbatul respectiv colecta, la cererea serviciilor speciale ruse, informaţii privind pregătirea de luptă a forţelor armate poloneze şi a celor ale NATO'', a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului polonez de informaţii, potrivit Digi24.
Acesta a adăugat că „este vorba despre un cetăţean rus care trăieşte în Polonia de 18 ani şi desfăşoară o activitate de întreprinzător'', el a fost plasat în arest preventiv pentru trei luni, în timp ce „numeroase probe obţinute sunt analizate''.
Într-un caz separat, au fost reţinuţi doi cetăţeni belaruşi, suspectaţi că au încercat să recunoască obiective care au o importanţă strategică pentru capacitatea de apărare a Poloniei, a mai spus acelaşi purtător de cuvânt, citat de Agerpres. Aceste arestări survin în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, care a provocat tensiuni semnificative între Moscova şi Varşovia.
La sfârşitul lunii martie Polonia a expulzat 45 de diplomaţi ruşi, după care Rusia a expulzat un număr similar de diplomaţi polonezi.
De asemenea, Polonia a arestat un cetăţean spaniol suspectat de participare la activităţi de spionaj în favoarea Rusiei, anunța la începutul lunii tecute Agenţia de Securitate Internă a Poloniei (ABW).