Obezitatea și fumatul, factori fatali pentru sănătatea inimii
Obezitatea afectează aproximativ 30% din populația lumii și reprezintă un risc major pentru sănătatea cardiovasculară. Combinația dintre obezitate și fumat poate fi fatală pentru inimă și crește riscul deceselor premature. Chiar și așa, persoanele supraponderale sau care suferă de obezitate continuă să fumeze, de teama că vor lua rapid în greutate după ce vor renunța la fumat. Medicul cardiolog Mihai Tașnic susține că o persoană care se lasă de fumat poate lua, în medie, 5 kilograme, iar în prezent există mai multe soluții pentru a renunța la țigări.
Mihai Tașnic afirmă că beneficiile renunțării la fumat sunt mult mai mari, iar persoanele cu probleme de greutate nu trebuie să le fie frică să se lase de acest obicei. Potrivit medicului,
întrucât fumatul reprezintă o dependență fiziologică și psihologică e nevoie de un ansamblu de măsuri. Astfel, primul principiu este susținerea pacientului din punct de vedere psihologic, fie de familie, fie de un profesionist. Al doilea principiu este substituția nicotinică.
„Sunt utilizate produsele farmacologice de substituție precum: plasturi, picături, gume de mestecat care conțin substanțe ce ajută la renunțarea la fumat. Totodată, organizațiile mondiale, inclusiv Asociația Cardiologilor, începând cu anul 2021, prescriu dispozitive electronice care înlocuiesc țigara clasică”, a declarat Mihai Tașnic în cadrul unei emisiuni televizate.
Specialistul susține că, în urma cercetărilor științifice, s-a demonstrat că datorită absenței procesului de ardere, nivelul substanțelor nocive emanate de dispozitivele electronice este mai mic decât într-o țigară obișnuită.
„Nicotina, în sine, este doar o mică parte care influențează în mod negativ asupra organismului, însă arderea tutunului produce circa 40 de componenți cancerigeni, letali, care foarte rău influențează organismul”, menționează Mihai Tașnic.
Obezitatea este un diagnostic inclus în clasificatorul internațional de boli, dar, la fel ca și colesterolul ridicat sau hipertonia arterială, este o stare a organismului care poate rezulta în complicații serioase. Iată de ce specialiștii recomandă să fie luate măsurile necesare cât mai curând posibil, pentru a evita eventualele repercusiuni.
„În primul rând, un om care suferă de obezitate trebuie să consulte doctorul endocrinolog, fiindcă sunt foarte multe cauze endocrine, interne, dezechilibrul hormonal, care duc la exces de greutate și obezitate. Foarte des, medicii endocrinologi sunt și dietologi. Aceștia vor calcula și vor programa pe zile dieta, astfel încât pacientul să se alimenteze corect, să consume numărul potrivit de calorii, alimentele necesare, la intervale corecte. De asemenea, foarte des pacienții care suferă de obezitate au nevoie și de consultația cardiologului”, declară Mihai Tașnic.
Specialiștii notează că prima etapă constă dintr-o dietă strictă, recomandată de un specialist cu studii medicale.
„După ce pacientul va micșora greutatea corpului, acesta va putea să facă sport, sub stricta supraveghere a antrenorului, care, de asemenea, trebuie să aibă cunoștințe în domeniul medicinii. Dacă o persoană care suferă de obezitate va începe imediat să facă sport acesta își va distruge articulațiile”, atenționează medicul cardiolog.
Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, 2,8 milioane de persoane mor anual din cauza excesului de greutate sau a obezității. Totodată, 8 milioane de persoane își pierd viața urmare a bolilor provocate de fumat.