În această săptămână, în Capitală, vor fi organizate diverse evenimente dedicate Sfintelor Sărbători
foto: facebook.com /ion ceban
Joi, 21 aprilie, în Capitală vor fi aprinse luminițele și decorațiunile de Paști. Cu acest prilej, în Scuarul Catedralei va fi organizat și un concert. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban.
Tot acolo, precum a menționat edilul, va fi inaugurat și Atelierul de creație „Căsuța Iepurașului” pentru cei mici.
Fiecare pretură, dar și instituții educaționale vor organiza evenimente în comun cu Direcția Cultură. Tot în această săptămână urmează a fi lansate havuzurile din Chișinău.
Agenda evenimentelor cultural-artistice dedicate Sfintelor Sărbători de Paști poate fi găsită AICI.
Evenimentele sunt prevăzute până în data de 10 mai și includ diverse activități pentru locuitorii și oaspeții orașului: târguri și expoziții tematice, festivaluri de cântece pascale, evenimente de promovare și valorificare a tradițiilor populare, recitaluri de muzică clasică, lansarea decorațiunilor pascale, acțiuni de caritate etc.