Un Chihuahua de 21 de ani este cel mai bătrân câine din lume
TobyKeith, un exemplar din rasa Chihuahua, în vârstă de 21 de ani şi care locuieşte în Greenacres, un oraş din statul american Florida, este cel mai vârstnic câine în viaţă din lume, a anunţat Guinness World Records, informează marţi site-ul revistei People, citează digi24.ro.
Reprezentanţii Guinness World Records au operat o serie de verificări şi au confirmat titlul acordat lui TobyKeith în data de 16 martie, când acest câine avea vârsta de 21 de ani şi 66 de zile.
TobyKeith este un câine adoptat de la un adăpost pentru animale. Stăpâna lui, Gisela Shore, le-a dezvăluit reprezentanţilor Guinness World Records că a adoptat patrupedul în perioada în care lucra ca voluntar la Peggy Adams Animal Rescue. Atunci când a ajuns pentru prima dată în casa Giselei Shore, căţelul avea doar câteva luni, scrie Agerpres.
Într-un mesaj publicat pe Instagram de Guinness World Records, Gisela Shore a spus că Toby Keith s-a născut pe 9 ianuarie 2001.
"Trăieşte alături de mine de când era un pui foarte mic. Are o stare de sănătate destul de bună, ţinând cont de vârsta lui, şi doarme foarte mult. Dar, în afară de asta, se simte foarte bine", a adăugat stăpâna animalului, care mai deţine doi papagali şi alţi doi câini.
Ea consideră că dieta sănătoasă a lui TobyKeith, bazată pe "legume, orez şi pui, fără dulciuri", precum şi plimbările sale zilnice l-au ajutat pe prietenul ei necuvântător să depăşească speranţa de viaţă a câinilor din rasa Chihuahua, care este de 14-16 ani, potrivit American Kennel Club.
Recordul mondial Guinness pentru cel mai vârstnic câine care a trăit vreodată aparţine unui ciobănesc australian, al cărui nume a fost Bluey.
Bluey s-a născut în 1910 şi a lucrat la ferma stăpânului său pentru aproape 20 de ani, înainte să fie eutanasiat din motive medicale pe 14 noiembrie 1939, la vârsta de 29 de ani şi cinci luni, potrivit Guinness World Records.