Un concert ce urma să fie susținut de Zdob și Zdub, REPROGRAMAT. Câțiva membri ai trupei s-au îmbolnăvit de COVID-19
Aflați în plin turneu internațional pentru promovarea melodiei cu care vor reprezenta Republica Moldova la concursul Eurovision 2022, patru dintre membrii trupei Zdob și Zdub s-au îmbolnăvit de COVID-19.
Având în vedere situația actuală, concertul trupei Zdob și Zdub ce ar fi trebuit să se desfășoare în data de 25 aprilie, la Arenele Romane din București a fost suspendat și amânat până pe 22 mai, notează stiripesurse.ro.
”Deși suntem foarte fericiți că piesa „Trenulețul”, pe care o vom prezenta în acest an la Eurovision împreună cu frații Advahov, se bucură de popularitate la nivel internațional, vestea că patru dintre colegii noștri au fost infectați cu noul coronavirus, ne obligă să luăm o pauză scurtă. Din fericire, colegii noștri sunt bine și avem credința că vom reveni cu aceeași energie de îndată ce vom primi undă verde. Suntem nerăbdători să ne reîntâlnim”, a transmis reprezentantul trupei Zdob și Zdub.
Persoanele care au achiziționat bilete pentru concertul de la Arenele Romane pot opta pentru păstrarea biletelor în vederea participării la concertul ce va avea loc în data de 22 mai sau își pot recupera banii de la agenția de bilete emitentă.