Nisporeni: Un băieţel de doar doi ani a căzut într-o fântână. Micuțul a fost salvat de vecini
Embed:
canal tv
La un pas de tragedie. Un băieţel de doar doi ani a căzut într-o fântână. Totul s-a întâmplat marţi, într-o localitate din raionul Nisporeni, în timp ce micuțul se juca.
Din fericire, în preajmă erau mai mulţi vecini care au intervenit prompt şi au reuşit să scoată copilul din apă.
Potrivit ofiţerului de presă al Inspectoratului de Poliţie Nisporeni, Cristina Vicol, fântâna se afla la o distanţă de aproximativ 100 de metri de locuinţa familiei.
Imediat după incident, la faţa locului a intervenit atât ambulanţa cât şi poliţiştii. Pe acest caz a fost iniţiată o anchetă pentru a stabili toate circumstanţele.