Maia Sandu, invitată să se adreseze plenului Parlamentului European, la sesiunea unde vor fi examinate cererile Moldovei, Ucrainei și Georgiei de aderare la UE
Parlametul European va examina oficial, într-o sesiune viitoare, cererile Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei de a adera la Uniunea Europeană, potrivit informațiilor publicat pe site-ul oficial al NATO. În acest context, șeful statului, Maia Sandu, a fost invitată de către președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, să susțină un discurs în forul legislativ european.
"Noi am fost instituția care a salutat cererea din toate cele trei țări. Înțelegem dificultățile, provocările și amenințările la care se află acele țări. De fapt, am invitat-o pe președintele Maia Sandu să se adreseze Parlamentului European într-o viitoare sesiune plenară, iar ea a acceptat această invitație", a precizat Roberta Metsola.
Totodată, europarlamentarul român Siegfried Mureșan, a anunțat că mai mulți oficiali europeni au semnat o scrisoare către președintele țării noastre prin care a fost invitată să se adreseze plenului Parlamentului European.
„Am spus în scrisoare că, în contextul politic tensionat din Vecinătatea estică, există o țară în regiune unde sunt evoluții pozitive, iar aceea este Republica Moldova. Am spus că există acum la Chișinău o majoritate politică proeuropeană care a demonstrat în ultimele luni că vrea și poate să implementeze reformele pe care oamenii le așteaptă. O majoritate care dorește apropierea de Uniunea Europeană”, a menționat Siegfried Mureșan.
Citește și: Moldova a transmis chestionarul completat privind aderarea la UE