Peste 600 de milioane de lei. Încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat pentru săptămâna trecută
În perioada 26 aprilie – 02 mai, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 692,8 milioane de lei, mai mult cu 9,8 % față de sarcina bugetară stabilită pentru acest interval.
De către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 10 milioane lei, ceea ce reprezintă 1,4 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.
Pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 9546 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 82 293 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 24 165 și, respectiv, 17 542 traversări.
La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată au fost constatate 45 de încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 190 mii de lei. Cele mai frecvente încălcări se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a mijloacelor de transport cu numere străine, declarate prin acțiune.
În aceeași ordine de idei, menționăm că, de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat 9,8 miliarde lei, fiind atestată o creștere de 23,2 % față de încasările din intervalul corespondent al anului 2021.