Beat și agresiv. Vezi ce a făcut și ce pedeapsă riscă un șofer din Bălți (VIDEO)
Accident la Bălți. Un automobil a lovit un alt vehicul, parcat regulamentar pe o stradă din oraș. Din fericire, în interiorul mașinii parcate nu se afla nici o persoană.
Imediat, polițiștii au intervenit în vederea identificării conducătorului auto care a comis accidentul.
În urma măsurilor întreprinse, la scurt timp, anchetatorii au depistat mijlocul de transport la volanul căruia se afla un bărbat de 34 de ani, locuitor al municipiului Bălți.
Făptașul era în starea de ebrietate. Deoarece la fața locului șoferul a manifestat un comportament agresiv față de polițiști, acesta a fost condus la spitalul din Bălți pentru a-i fi preluate probele biologice. Astfel, s-a dovedit că acesta avea o concentrație de 1,29 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
Mașina cu care șoferul a comis accidentul rutier a fost transportată la parcarea specială și urmează a fi examinată în cadrul investigațiilor.
Conducătorul auto este cercetat penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate avansată și contravențional pentru părăsirea locului comiterii accidentului rutier, dar și pentru nesubordonarea cerințelor legale ale polițiștilor.
Acesta riscă muncă neremunerată în folosul comunității de până la 240 de ore cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, iar pentru încălcările contravenționale riscă amendă de până la cinci mii de lei.