Mai mulţi apicultori din raionul Ungheni s-au trezit peste noapte cu zeci de familii de albine moarte
Embed:
Mai mulţi apicultori din satul Cetireni, raionul Ungheni, s-au trezit peste noapte cu zeci de familii de albine moarte. Prisăcarii presupun că acestea s-au otrăvit cu insecticidele folosite de gospodari pentru tratarea copacilor din grădini. Asta în condiţiile în care în apropiere de sat nu este nicio livadă pe o rază de cel puţin șapte kilometri. Dumitru Bulican face apicultură de 27 de ani şi în prezent a rămas doar cu 20 de familii de albine. Prisăcarul spune că este pentru prima dată când i se întâmplă ca insectele să moară într-un număr atât de mare.
"Iată ele toate-s moarte. Şi la fiecare stup e aşa. Şi iată care cad câte una, câte una vie, ea cade şi pe urmă moare."
Potrivit lui, în urmă cu câteva zile a observat că acestea nu sunt active, iar când a verificat şi-a dat seama că erau moarte. 40 de familii de albine i-au pierit.
"Cu o săptămână în urmă, când am început controlul, am găsit în primul stup întâi, că de acolo am început să lucrăm, albină moartă jos, la fundul stupului şi la ordiniș. Şi am început controlul peste tot locul, la toate. Am constatat că anul acesta am pierdut cu totul", a spus Dumitru Bulican, apicultor.
În aceeaşi situaţie s-a pomenit şi un alt apicultor din localitate. Din 20 de familii de albine a rămas doar cu una.
"Eu ieri am observat lucrul acesta. Măi, nu văd nimic mişcare. Vin în grădină, ele mişcau de la un copac la altul, ca albina, se ducea la muncă. Le-am găsit moarte toate. Toate-s moarte şi stau la fundul stupului", a menționat Elizaveta Arcan.
Prisăcarii au transmis probe la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi aşteaptă rezultatele. Potrivit directorului adjunct al ANSA Alexandru Manciu, în ţara noastră nu sunt laboratoare care să depisteze de la ce s-au otrăvit albinele. Singurul aparat de care dispune instituţia poate depista doar dacă insectele suferă de vreo boală.
"În funcţie de ce substanţă toxică este suspectă, acest laborator poate să nu aibă metoda respectivă. Statul nu oferă despăgubiri pentru intoxicația albinelor, toate cheltuielile şi pagubele le suportă persoana care se face vinovată."
Potrivit legislaţiei, pomicultorii care planifică să trateze copacii din livadă sunt obligaţi să anunţe Primăria despre aceste lucrări cu cel puţin o săptămână înainte. Totodată, aceste proceduri nu pot fi efectuate în perioada de polenizare. Potrivit ANSA, pomicultorii nu prea respectă aceste prevederi, astfel că în fiecare an zeci de familii de albine mor. În 2021, pe teritoriul ţării s-au înregistrat cinci cazuri de acest fel.