Cazul cetățeanului rus care a fugit din zona sterilă a Aeroportului Chişinău. Poliţia de Frontieră a deschis o anchetă
Poliţia de Frontieră a deschis o anchetă după ce, recent, un cetăţean rus, care a primit refuz de intrare în Moldova, a reuşit să fugă din zona sterilă a Aeroportului Chişinău şi chiar să iasă din ţară. Incidentul s-a produs în ziua de 3 mai. Cetățeanul fugar a fost reținut pe teritoriul Ucrainei, datorită conlucrării cu grănicerii.
"Persoana respectivă nu se va afla sub nici un mandat de arest, nici sub o restricţie, cu excepţia restricţia de intrare în Republica Moldova. A fost dispusă o anchetă de serviciu care va elucida, nu evadarea, dar că persoana a fugit de pe Aeroportul Internaţional Chişinău. Am dispus întărirea de comun cu autorităţile din aeroport suplinirea măsurilor de securitate inclusiv suplinirea angajaţilor Poliţiei de Frontieră", a spus Rosian Vasiloi, şeful Poliţiei de Frontieră.
Portalul Deschide.md scrie că este vorba despre Denis Kovalenko, în vârstă de 37 de ani, militar prin contract al Forţelor Aeriene ale Federaţiei Ruse. Potrivit Poliţiei de Frontieră, în ziua de 3 mai nouă cetăţeni străini nu au întrunit condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Moldova. Aceştia nu au putut justifica scopul vizitei şi care este motivul tranzitării ţării noastre.