Mircea Geoană: Intrăm într-o fază decisivă a războiului din Ucraina
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, spune că războiul din Ucraina va intra într-o fază decisivă în următoarele săptămâni.
„Intrăm într-o fază decisivă a războiului pe care Rusia l-a pornit împotriva Ucrainei. Anticipăm că următoarele săptămâni vor fi decisive, chiar dacă războiul se va întinde pe o perioadă mai lungă”, a spus el într-un interviu pentru Al Jazeera.
Geoană a subliniat că Alianţa nu se aşteaptă ca războiul să escaladeze şi să fie implicată NATO.
„Nu vedem, din punct de vedere militar, că Rusia vrea sau poate să escaladeze conflictul, mai ales cu NATO. Probabil faptul că NATO a mobilizat forţe semnificative suplimentare pe flancul estic, că am activat pentru prima dată în istorie planul defensiv pentru ţările estice, a fost descurajant”, a spus el, potrivit Mediafax și Digi24.
Cu toate acestea, adaugă Mircea Geoană, este de aşteptat ca războiul să continue în Ucraina.
„Războiul va continua, cu mai mare intensitate şi mai multe victime probabil, dar nu vedem un risc de escaladare între Rusia şi NATO şi de asemenea încercăm să evităm un astfel de scenariu”, a explicat el.
Geoană a mai vorbit în cadrul interviului şi despre cum a gestionat Ucraina atacul Rusiei lui Vladimir Putin.
„Ucraina, ca forţă militară, a ajuns la un standard cvasi-NATO, în timp ce Rusia a rămas o armată post-sovietică. Cred că diferenţele în calitatea leadershipului în domeniul militar nu ne-au surprins. Ne-a surprins curajul incredibil al ucrainenilor, al tuturor, nu doar al armatei. Capacităţile de comunicare ale preşedintelui Zelenski şi ale echipei sale”, a spus Geoană.