Bulgaria va primi din iunie gaze naturale lichefiate din Statele Unite
Bulgaria va primi din iunie gaze naturale lichefiate din Statele Unite, a anunţat miercuri Guvernul de la Sofia, transmite Reuters. Peste 90% din gazele naturale importate de Bulgaria sunt din Rusia.
Acordul prin care Bulgaria va primi gaze naturale lichefiate din Statele Unite a fost convenit la întâlnirea de la Washington dintre premierul Kiril Petkov şi vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, a precizat Executivul de la Sofia, potrivit agerpres.
"Livrările de GNL către Bulgaria la preţuri mai scăzute decât cele ale Gazprom vor începe din iunie, conform acordului", au informat autorităţile bulgare, fără a da detalii suplimentare.
De asemenea, Bulgaria a accelerat negocierile cu Azerbaidjan pentru majorarea livrărilor de gaze şi caută să încheie acorduri cu Grecia şi Turcia privind terminalele de gaze naturale lichefiate. În plus, Sofia a cerut achiziţii comune de gaze la nivelul Uniunii Europene, pentru a face preţurile mai competitive.
În 27 aprilie, Gazprom a oprit livrările de gaze naturale în Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări pentru livrarea combustibilului. Anual, Bulgaria consumă aproximativ trei miliarde de metri cubi de gaze.