Transportul public s-ar putea scumpi. Primăria Chişinău propune noi tarife pentru o călătorie
Transportul public s-ar putea scumpi. Primăria Chişinău propune ca o călătorie cu troleibuzul şi autobuzul să coste 6 lei. Proiectul va fi dezbătut joi în Consiliul Municipal.
Acum, o călătorie cu troleibuzul costă 2 lei, iar cea cu autobuzul, 3 lei. Tarifele nu au mai fost schimbate din 2009, iar banii adunaţi din bilete nu mai acoperă cheltuielile, a explicat Ion Ceban.
Potrivit lui, Primăria achită pentru o călătorie cu troleibuzul 7 lei şi 40 de bani, iar al uneia cu autobuzul şi până la 28 de lei, dacă vorbim de o rută din suburbii. În cazul în care nu vor fi ajustate tarifele, bugetul în acest sens ar trebui majorat cu un 1 miliard de lei.
Pentru ca povara acestei scumpiri să fie mai mică, Primăria Chişinău a aprobat un mecanism astfel încât preţul unei călătorii să fie mai mic pentru cei care au abonamente.
Totodată, pensionarii, categoriile vulnerabile, copiii de până la 7 ani şi elevii din clasele primare vor călători gratuit. Proiectul privind majorarea preţului biletelor de călătorie urma să fie discutat în Consiliul Municipal şi la sfârşitul lunii aprilie, dar primarul Ion Ceban a cerut atunci excluderea lui de pe ordinea de zi.