Moldova a transmis a doua parte a chestionarului privind aderarea la Uniunea Europeană
Moldova a transmis cea de-a doua parte a chestionarului privind aderarea la Uniunea Europeană. Acesta cuprinde șapte volume și a fost înmânat ambasadorului delegației UE în Moldova, Janis Mazeiks.
"Vrem să facem parte din Uniunea Europeană ca să consolidăm statul de drept, să construim comunități reziliente și să îmbunătățim viețile oamenilor. Am promis că până la mijlocul lunii mai vom depune și răspunsurile la partea a doua a chestionarului, și noi ne ținem de cuvânt. Moldova aparține istoric, cultural și ca sistem de valori acestui spațiu", a declarat premierul Natalia Gavrilița.
„Aceste șapte volume arată determinarea oamenilor din Republica Moldova să avanseze în relația lor cu UNiunea Europeană”, a spus Janis Mazeiks.
Înmânarea chestionarului a avut loc în cadrul evenimentului de inaugurare a sediului nou al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. Prima parte a chestionarului a fost înmânată în data de 22 aprilie.