17 mai - Ziua Mondială a Telecomunicațiilor și a Societății Informaționale
Astăzi, 17 mai, în întreaga lume este marcată Ziua Mondială a Telecomunicațiilor și a Societății Informaționale. Evenimentul este dedicat evoluției comunicării la distanță: prin cablu, telegraf, telefon sau radiodifuziune și marchează înființarea Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (ITU) și semnarea primei convenții internaționale de telegraf în urmă cu 157 de ani, în 1865.
Cu această ocazie, Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației a venit cu un mesaj de felicitare în adresa tuturor celor care activează în acest domeniu.
„Comunicațiile electronice reprezintă un motor al inovării şi competitivităţii, aducând schimbări în modul de viaţă şi de comunicare a fiecărui cetățean. Vă mulțumim pentru responsabilitatea și dedicația dumneavoastră.”, se arată în mesaj.
Potrivit Serviciului Tehnologiei Informației și Securității Cibernetice, scopul principal al Zilei Mondiale a Telecomunicațiilor și Societății Informaționale este de a spori gradul de conștientizare cu privire la oportunitățile oferite de utilizarea internetului, tehnologiilor informaționale și comunicaționale (TIC), precum și de a evidenția importanța tehnologiilor de comunicare în evoluția omenirii, societăților și economiilor lumii.
Tematica anuală a evenimentului
În contextul necesității de a sublinia importanța și relevanța comunicării pentru omenire, an de an, evenimentului îi este atribuită o nouă tematică.
Astfel, tematica din acest an este „Tehnologii digitale pentru persoanele în vârstă și îmbătrânirea sănătoasă” și subliniază importanța utilizării telecomunicațiilor și a tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC) pentru a rămâne sănătoși, conectați și independenți la nivel fizic, emoțional și financiar, precum și pentru a promova o viață de îmbătrânire sănătoasă, esențială pentru sustenabilitatea sistemelor economice și de sănătate.
„În prezent, oamenii depind mult de tehnologie în tranzacțiile de zi cu zi. Fără tehnologie, schimbul de informații între participanții la comunicare nu ar avea loc. STISC este un susținător al transformării digitale și prin munca de zi cu zi stăruim asupra utilizării noilor tehnologii informaționale într-un mod eficient, responsabil, transparent pentru a satisface așteptările beneficiarilor. Vom continua să muncim cu dedicație și profesionalism pentru a contribui la digitalizarea serviciilor publice, a implementa tehnologii moderne în sistemul public, pentru a dezvolta infrastructura telecomunicațiilor și a furniza servicii informaționale de calitate beneficiarilor”, a precizat, în context, directorul STISC, Gheorghe PANTAZ.
Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor a decis să sărbătorească Ziua Mondială a Telecomunicațiilor și a Societății Informaționale începând cu 17 mai 1969, pentru a marca semnarea primei Convenții Telegrafice Internaționale, la 17 mai 1865, la Paris, Franța.