Un cetățean străin este documentat pentru deținerea și folosirea actelor false. Acesta s-a prezentat la punctul de trecere a frontierei Sculeni cu un permis de conducere românesc, care era însă fals.
Este vorba despre un bărbat de 47 de ani, domiciliat în județul Iași, România. Acesta se afla la volanul mașinii personale.
În timpul verificărilor, cu tehnica specială din dotare, polițiștii de frontieră au constatat că permisului de conducere îi lipsesc anumite elemente de protecție, fapt ce demonstrează că nu este veridic.
Audiat, șoferul a declarat că și-a perfectat permisul în Germania, prin intermediari, contra sumei de 300 de euro.
În rezultat, actul a fost ridicat, iar bărbatul și-a continuat drumul în calitate de pasager.