24 de persoane, reținute, într-un dosar de spălare de bani. Victimele suspecților sunt sute de moldoveni, ruși și kazahi
24 de persoane au fost reținute, într-un dosar de spălare de bani, în urma perchezițiilor efectuate dimineață la mai multe adrese de către ofițerii CNA și procurorii anticorupție. De la fața locului, au fost ridicate mijloace de probă relevante pentru cauză. În același timp, pentru asigurarea recuperării prejudiciului, au fost ridicate mai multe mașini de lux care aparțin bănuiților.
Suspecții ar fi deposedat de bani sute de cetățeni ai Republicii Moldova, ai Federației Ruse și ai Kazahstanului, prin intermediul unei companii de consultanță în domeniul tranzacțiilor la bursă. Pe parcursul ultimilor doi ani, această companie, înregistrată în Cipru, dar cu o reprezentanță la Chișinău, ar fi încasat de la clienții săi, prin fraudă, peste 1,5 milioane de euro.
Potrivit CNA, reprezentanții companiei ofereau servicii de consultanță potențialilor investitori pe piața financiară, sugerându-le tranzacții și investiții profitabile. Aceștia identificau victimele din fostele țări ale CSI, se prezentau ca angajații filialei moldovenești a unei companii existente din Rusia, renumite pe piața financiară și le propuneau servicii de expertiză, analiză și consultanță. Victimele erau convinse să facă investiții de zeci și sute de mii de euro, inclusiv pe piața Forex, iar după ce depuneau banii pe conturile, gestionate de membrii grupului, aflau că tranzacțiile au eșuat, iar investițiile au fost neprofitabile. Ca să șteargă urmele infracțiunii, bănuiții sistau comunicarea cu victimele, schimbându-și numerele de telefon și eliminând toate platformele pe care contactau.
Potrivit informațiilor, banii proveniți din escrocherie ajungeau pe conturile organizatorilor, după un șir de transferuri pe diferite conturi, deschise în băncile din Cipru, Marea Britanie și Coreea de Sud. Operațiunile erau efectuate cu scopul de a deghiza proveniența banilor și a ascunde beneficiarii efectivi ai infracțiunilor de escrocherie. Astfel, destinația oficială a banilor, ajunși în Republica Moldova, era ”pentru plata salariilor și taxelor”.
În prezent, acțiunile de urmărire penală în acest dosar sunt în desfășurare.