Moştenitorul Coroanei britanice a fost primit de președintele României și premierul țării vecine
foto:Digi24.ro
canal tv
Prinţul Charles al Marii Britanii a întreprins o nouă vizită privată în România. Moştenitorul Coroanei britanice a fost primit de președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale de la Bucureşti, liderul de la Cotroceni, Klaus Iohannis şi Prințul Charles al Marii Britanii au discutat despre războiul din Ucraina, despre vechea relație a prințului cu România și despre dezvoltarea unor proiecte ce ţin de schimbările climatice. Ulterior, Alteţa Sa Regală, a fost întâmpinat de prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, la Palatul Victoria din București.
De asemenea, moştenitorul Coroanei Britanice s-a întâlnit, la Palatul Elisabeta, cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, şi cu principele consort Radu. Prinţul Charles a vizitat și un centru pentru refugiaţi ucraineni. Începând cu 1998, Prințul Charles a vizitat aproape în fiecare an România, unde și-a cumpărat de-a lungul timpului mai multe proprietăți.