PREMIERĂ. Republica Moldova a făcut schimb de organe cu România. Trei persoane, salvate
O femeie de 69 de ani din țara noastră, în stare extrem de gravă, diagnosticată cu ciroză hepatică în fază terminală, a beneficiat de un transplant de ficat de la un donator de peste Prut. Este pentru prima dată când în Republica Moldova este transplantat un organ prelevat în România.
Aducerea în țară a grefei a fost posibilă datorită unui acord în domeniul donării și transplantului de organe, semnat de reprezentanții agențiilor de transplant din cele două țări.
Potrivit Ministerului Sănătății, ficatul a fost adus în Republica Moldova de Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) din România, iar ulterior a fost transportat la Spitalul Republican, unde la scurt timp a fost transplantat pacientei. La operația de transplant, care a durat circa 7 ore, au participat circa 50 de lucrători medicali – chirurgi, anesteziologi, medici din secția Terapie Intensivă, asistenți medicali, angajați ai laboratorului clinic diagnostic al Spitalului Republican.
Intervenția chirurgicală a decurs cu succes, iar pacienta se simte bine, fiind transferată deja din secția Terapie Intensivă în secția Chirurgie hepatobiliopancreatică.
În baza aceluiași acord în domeniul donării și transplantului de organe, la 26 mai, Republica Moldova, în premieră, a trimis în România rinichii unui donator, deoarece în țara noastră nu au fost identificate persoane compatibile.
Rinichii au fost prelevați de la un bărbat în vârstă de 41 de ani, aflat în moarte cerebrală, familia căruia și-a exprimat acordul pentru ca aceștia să fie donați.
Astfel, de transplant de rinichi au beneficiat doi bărbați, de 36 și 63 de ani, unul din România și altul originar din Republica Moldova, dar care locuiește în țara vecină.