Vor fi sau nu compensaţii? Ce spune premierul Natalia Gavriliţa cu privire la subvenţionarea facturilor mari la gaz
Guvernul pregăteşte un mecanism ca să subvenţioneze facturile mari la gaz în sezonul rece, dar... compensaţiile nu vor ajunge pentru toţi consumatorii. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Natalia Gavriliţa, care a precizat că autorităţile îi vor ajuta doar pe cei vulnerabili. Şi asta chiar dacă gazul s-a scumpit din nou, de data asta cu 22%.
"Vom examina necesitatea susţinerii unor agenţi economici pentru care cheltuielile pentru gaze naturale sunt centre importante de cost. După cum am mai anunţat, pentru perioada rece a anului lucrăm la un nou mecanism de susţinere a gospodăriilor casnice vulnerabile din punct de vedere al accesului la energie", a spus Natalia Gavriliţa.
Din 1 iunie, consumatorii casnici plătesc 18 lei şi 62 de bani, cu 3 lei şi 44 de bani mai mult pentru un metru cub de gaz. După ce în ianuarie, tariful la gaz a crescut cu aproape 5 lei, statul a subvenţionat facturile primite de toţi consumatorii casnici. În lunile ianuarie, februarie şi martie, pentru consumul de până la 150 de metri cubi pe lună, tariful a rămas cel vechi, iar diferenţa a fost acoperită de subvenţii oferite de Guvern. Premierul Gavriliţa a declarat că atunci, din bugetul de stat, s-au alocat 3 miliarde de lei pentru compensaţii.