Ministrul Apărării spune că în stânga Nistrului sunt 14 mii de militari capabili să lupte
Embed:
În stânga Nistrului sunt aproximativ 14 mii de militari capabili să lupte în caz de necesitate. Datele au fost făcute publice de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Potrivit oficialului, Chişinăul nu trebuie să neglijeze o asemenea prezenţă militară într-o regiune unde nu deţine controlul deplin. Potrivit lui Nosatîi, doar din partea Federaţiei Ruse, în stânga Nistrului, sunt prezenţi peste 2000 de militari.
''Nu putem să neglijăm prezenţa unui stat necontrolat care este atât de militarizat. Aşa numite trupe GOTR care se ocupă cu paza obiectivelor, depozitul Cobasna în special. Sunt undeva 1200 militari şi 700 de civili. Suplimentar putem adăuga 500 de militari care sunt în forţele de menţinere a păcii. O mică calculare ne aduce în jur de 2000 militari ai Federaţiei Ruse'', a declarat ministrul.
Majoritatea militarilor din regiunea transistreană sunt angajaţi ai aşa-numitelor structuri de forţă din stânga Nistrului.
'' M-aş referi la armată aşa numită care numără 5000 de militari. Adăugăm forţele de ordine din aşa numitul Ministerul Afacerilor Interne care sunt 4000. Mai sunt forţele MGB care numără foarte mult, aproximativ 3000 şi ceva şi punem şi forţele cazaceşti şi punându-le pe toate împreună ajungem la 13-14 mii de oameni în uniformă'', a mai menționat ministrul Apărării.
Cu referire la dotarea tehnică a aşa-ziselor structuri de forţă din regiunea transnistreană, Nosatîi a spus că este vorba de echipamente din perioada sovietică. Printre acestea sunt şi 20 de tancuri, toate funcţionale.