Un pui albinos de ţestoasă gigantică de Galapagos, prezentat la o grădină zoologică elveţiană
Un foarte rar exemplar albinos de ţestoasă gigantică de Galapagos şi-a făcut debutul în public, vineri, la o grădină zoologică din Elveţia, informează Reuters.
Doi pui de ţestoasă gigantică de Galapagos s-au născut luna trecută la Tropiquarium, o grădină zoologică din oraşul elveţian Servion, în cadrul unui program ce vizează conservarea speciilor aflate în pericol de dispariţie. Unul dintre pui are pielea neagră, la fel ca părinţii lui, iar celălalt este albinos. Sexul fiecărui pui nu a fost încă determinat.
"Este pentru prima dată în lume când un pui albinos de ţestoasă de Galapagos s-a născut şi este crescut în captivitate. Niciun individ albinos nu a fost observat în sălbăticie", au anunţat reprezentanţii grădinii zoologice elveţiene într-un comunicat.
Mama puilor, care are o greutate de peste 100 de kilograme, a depus cinci ouă pe 11 februarie, iar puiul albinos a eclozat pe 1 mai. Celălalt pui a eclozat pe 5 mai, după ce ouăle au petrecut două luni şi jumătate într-un incubator.
Tatăl lor cântăreşte aproximativ 180 de kilograme. Părinţii au vârste de aproximativ 30 de ani şi au ajuns de curând la maturitate sexuală.
Succesul ratei de împerechere este de doar 2%-3% pentru această specie. Puii de ţestoasă gigantică de Galapagos au la naştere o greutate de circa 50 de grame şi încap în palma unei mâini.