Roada de cireşe este mai mare decât vara trecută. Cei orientaţi spre export se plâng că nu au ce face cu marfa
Roada de cireşe este mai mare decât vara trecută, asta în timp ce o bună parte din fructe au fost distruse de ploi şi grindină. Totuşi, cei orientaţi spre export se plâng că nu au ce face cu marfa. Până la război, peste jumătate de cireşele moldoveneşti ajungeau în Rusia, Belarus, Kazahstan şi în alte ţări din CSI. Acum, agricultorii nu acces acolo decât dacă optează pentru un traseu mai lung şi mai scump. Astfel, dacă anul trecut, transportul unui camion încărcat cu cireşe în Rusia costa 2 500 de dolari, acum cheltuielile ajung la 15 000.
Livada de cireşi din satul Olăneşti, raionul Ştefan Vodă, se întinde pe 28 de hectare.
"Condiţiile meteorologice au fost perfecte în acest an, iar recolta este una generoasă. În această zonă nu au căzut ploi în ultima perioadă, aşa că cel puţin primele cireşe şi-au păstrat aspectul, dar şi dulceaţa."
Primele cireşe au început să fie recoltate la sfârşitul săptămânii trecute.
"- Sunt dulci, sunt mai bune faţă de anul trecut. În acest an sunt mai bune. Anul trecut a ploua mai mult, fructele au crăpat. În acest an nu sunt atât de crăpate. - Sunt mai frumoase? - Da. "
Proprietarul livezii, Ion Tulei, estimează o recoltă de 10 - 15 tone de cireşe la hectar. Fructele sunt destinate exclusiv exportului.
ION TULEI, proprietar de livadă de cireşi: "Avem cireşe de calitate superioară, avem calibru superior, ceea ce este probabil cel mai important pentru cireşe. "
După ce vara trecută, cireşele au fost distruse de ploaie şi grindină, tocmai când erau numai bune de cules, Ion Tulei a decis să investească zeci de mii de euro într-o plasă antigrindină şi peliculă. Acum această instalaţie protejează trei hectare de livadă.
ION TULEI, proprietar de livadă cu cireşi: "V-aş spune că este o chestie foarte benefică, suntem şi vom fi mult mai stabili pe piaţă, pentru că nu vom fi atât de afectaţi de ploi, pentru că, până la urmă, cireaşa se teme de ploaie. Iată ceea ce avem aici, doar ceea ce este deasupra, fără stâlpi, fără pomi costă circa 40 de mii de euro la un hectar. S-au luat credite, s-au luat bani şi de acasă, numai de unde nu am adus şi am încercat să investim, să facem ceva."
Ion Tulei se plânge că nu poate vinde marfa. Anul trecut, el a exportat în Belarus şi Kazahstan. Agricultorul este gata să rişte în acest an şi trimite primul lot de fructe în Rusia, deşi cheltuielile de logistică au crescut de câteva ori, dar preţul fructelor - nu.
ION TULEI, proprietar de livadă cu cireşi: "Ceea ce ţine de preţ, cred că toţi cunosc ce preţuri avem în ziua de zi la transport. Un camion din Moldova până în Federaţia Rusă costă circa 15 mii de dolari. Preţul cireşelor în Rusia nu s-a schimbat foarte mult, dar logistica s-a schimbat de la 2500 de dolari la 15 000 de dolari. Vă daţi seama că toată această diferenţă de preţ trebuie să o suporte un agricultor. "
Reprezentanţii de la Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe "Moldova Fruct" spun că încearcă să-i ajute pe proprietarii de livezi care până acum îşi vindeau marfa în Rusia sau în spaţiul CSI. Cât despre orientarea pe alte pieţe, totul depinde de calitatea fructelor. În Europa, acestea trebuie să corespundă unor criterii stricte.
IURIE FALĂ, directorul executiv "Moldova Fruct": "S-a identificat o formulă de a prioritiza transportul cu încărcături cu cireşe, cu produse perisabile, conform unei liste. Marţi a fost şedinţa Comisie Situaţii Excepţionale, miercuri a fost semnat ordinul comun de ANSA şi Serviciul Vamal. Asta trebuie să asigure că tirurile încărcate cu produse perisabile să nu stea la coadă în vămi. Odată cu războiul s-a extins şi perioada de tranzit. Perioada de tranzit s-a extins cu 7 - 8 zile."
În Republica Moldova sunt 4,5 mii de hectare cu livezi de cireşi, iar recolta anuală constituie aproape 12 mii de tone.