Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță ședință publică pentru mâine. Atunci ar urma să fie aprobate noile tarife pentru energia electrică, în urma unei solicitări din partea Premier Energy.
Acum, cei deserviţi de "Premier Energy" achită 2 lei şi 17 bani. Dacă ANRE aprobă cererea furnizorului, atunci un kilowatt-oră va costa 2 lei şi 71 de bani.
"Premier Energy" explică, în demersul către ANRE, că tarifele trebuie ajustate deoarece a crescut preţul de achiziţie a energiei. Cel din iunie este cu 23% mai mare decât în aprilie şi nu se va schimba până la sfârşitul anului, estimează furnizorul.
Potrivit "Premier Energy", scumpirea mai este provocată şi de creşterea tarifului la gaz din 1 iunie.