Amplă operațiune de căutare în nordul Italiei, după dispariţia unui elicopter cu şapte persoane la bord.
Potrivit presei locale, pilotul transporta şase pasageri străini, patru libanezi şi doi turci, către o fabrică de hârtie, relatează AFP, preluat de Agerpres.
Din primele informații, elicopterul a dispărut într-o zonă montană aproape nelocuită, între regiunile Toscana şi Emilia-Romagna.
"Am început căutările joi după-amiaza, dar vremea era rea, a fost greu de zburat până seara", a precizat purtătorul de cuvânt al salvamontiştilor.
"Nu e uşor, dacă un elicopter cade printre copaci, în anotimpul acesta crengile îl acoperă şi este greu de văzut din aer", a adăugat acesta.
La operaţiuni participă şapte elicoptere ale aviaţiei militare italiene, poliţişti şi personal de prim-ajutor, mai arată sursa citată.