PREMIERĂ ISTORICĂ în Coreea de Nord. O femeie a fost numită într-o funcție importantă
Coreea de Nord a numit pentru prima dată o femeie, Choe Son Hui, în funcţia de ministru de Externe, relatează sâmbătă presa de stat, în timp ce Phenianul continuă o serie de teste de arme şi ignoră apelurile la negocieri din partea Statelor Unite, relatează observatornews.ro cu referire la AFP.
Choe Son Hui, un fost viceministru de Externe, a fost desemnată să conducă diplomaţia nord-coreeană la o reuniune a partidului unic, prezidată de liderul Kim Jong Un, potrivit agenţiei oficiale de presă KCNA. Ea îl înlocuieşte pe Ri Son Gwon, un fost oficial militar adept al unei politici dure, care a condus negocierile cu Coreea de Sud.
Ce crede Choe Son Hui despre relația cu SUA
Diplomat de carieră care vorbeşte fluent limba engleza, Choe Son Hui a fost o consilieră apropiată a lui Kim Jong Un în timpul negocierilor din dosarul nuclear cu Statele Unite şi l-a însoţit pe liderul nord-coreean la summituri cu fostul preşedintele al SUA, Donald Trump. Ea a ţinut o sesiune rară de întrebări şi răspunsuri cu reporterii în cursul no
pţii, pe fondul eşuării summitului de la Hanoi dintre cei doi lideri din februarie 2019, aruncând vina pe Washington. ''Cred că Statele Unite au ratat o oportunitate de aur respingând propunerile noastre'', a declarat ea.
De atunci, diplomaţia dintre Phenian şi Washington a fost într-un impas. Regimul nord-coreean nu a răspuns în ultimele luni la ofertele Washingtonului de a reveni la masa negocierilor.
Coreea de Nord, care deţine arme nucleare, a efectuat o serie de teste de arme de la începutul anului, inclusiv lansarea unei rachete balistice intercontinentale pentru prima dată din 2017.
Oficialii americani şi sud-coreeni au avertizat, de asemenea, că regimul lui Kim Jong Un ar putea efectua un test nuclear. Marţi, secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, a avertizat că va exista un răspuns ''rapid şi puternic'' dacă Phenianul va continua al şaptelea astfel de test.