Comisia Pre-Vetting şi-a elaborat regulamentul de funcţionare şi regulile de evaluare
Comisia de evaluare a integrităţii candidaţilor pentru funcţia de membru al CSM şi CSP şi-a elaborat regulamentul de funcţionare şi regulile de evaluare. Începând de săptămâna viitoare, tuturor candidaţilor li se va transmite spre completare declaraţia de avere şi interese personale şi un chestionar de etică profesională. Audierile vor avea loc în luna august şi vor fi publice, iar membrii comisiei speră să evalueze toţi candidaţii până la sfârşitul lunii septembrie. Aceştia vor verifica proprietăţile, veniturile, cheltuielile şi stilul de viaţă al candidaţilor din ultimii 15 ani, dar şi legăturile personale din sistemul de justiție și cel public. Totodată, vor fi analizate veniturile şi cheltuielile rudelor acestora.
Comisia Pre-Vetting a prezentat planul de activitate în cadrul unei conferinţe. Astfel, în următoarele luni va fi verificată integritatea financiară şi etică a candidaţilor care vor să obţină un fotoliu de membru al Consiliului Superior al Magistraturii sau al Consiliului Superior al Procurorilor. În total, vor fi verificate aproximativ 100 de persoane, printre care şi rudele candidaţilor. Declaraţia de avere şi interese personale va trebui completată de candidaţi în termen de şapte zile. Ulterior, aceştia vor fi chemaţi la audieri.
"Vor fi publice, candidaţii au dreptul de a se prezenta cu un avocat. De asemenea au dreptul de a face cunoştinţă cu materialele dosarului, de a prezenta probe, de a da explicaţii", a declarat Tatiana Răducanu, membru Comisia Pre-Vetting.
Spectrul de evaluare al candidaţilor va fi mai larg decât cel stabilit de legislaţia naţională.
"Stilul de viaţă al judecătorului şi procurorului, cheltuielile, vacanţe luxoase peste hotarele ţării, cheltuieli pentru întreţinere, plata şcolilor private foarte scumpe. Fiecare trebuie să le justifice".
Membrii comisiei spun că vor colabora cu instituţiile naţionale, jurnaliştii de investigaţie, dar şi cu ambasadele din ţara noastră pentru a avea acces la toate informaţiile despre candidaţi.
"Plecăm de la obligaţia clară a tuturor candidaţilor de a oferi informaţii veridice şi cu o acurateţe maximă. Dacă nu vor oferi aceste date despre proprietăţile din alte state şi noi aflăm că ele există fie de la jurnalişti, fie de la autorităţi, atunci va fi o situaţie foarte serioasă şi va avea impact major asupra modului de evaluare", a menționat Herman Von Hebel, preşedintele Comisiei Pre-Vetting.
"Comisia nu va opera cu informaţii care nu sunt probate, dar orice dubii care sunt justificate, dar candidatul nu le poate explica vor avea impact asupra evaluării", a spus Nadejda Hriptievschi, membru Comisia Pre-Vetting.
Comisia de evaluare a integrităţii candidaţilor pentru funcţia de membru al CSM şi CSP este constituită din şase persoane. Trei membri sunt din ţara noastră şi au fost propuşi de fracţiunile parlamentare, iar alţi trei sunt experţi străini, înaintaţi de partenerii externi. După ce vor finaliza procedura de evaluare, membrii comisiei vor evalua şi integritatea candidaţilor pentru funcţiile de membri în instituţiile colegiale ale celor două instituţii.
Amintim că Legea "pre-vetting" a fost votată în lectura a doua de Parlament în data de 10 martie. Ulterior, socialiştii au contestat-o la Curtea Constituţională, precizând că, la elaborarea legii, autorii nu au ţinut cont de argumentele Comisiei de la Veneția și au fost încălcate mai multe norme constituționale. Curtea a admis parţial sesizarea şi a suspendat un articol din lege.