Eurovision 2023 nu va fi organizat în Ucraina. Unde ar urma să se desfășoare concursul
Eurovision Song Contest 2023 nu va putea fi organizat în Ucraina, având în vedere războiul, a anunțat vineri Uniunea Europeană de Radiodifuziune, scrie Reuters.
Reamintim că Eurovision 2022 a fost câștigat de Ucraina, cu piesa „Stefania” a trupei Kalush Orchestra, astfel că Kievul ar fi urmat să organizeze următoarea ediție a concursului.
„Garanțiile de securitate și operaționale necesare pentru ca un radiodifuzor să găzduiască, să organizeze și să producă Eurovision Song Contest conform regulilor concursului nu pot fi îndeplinite. EBU dorește să mulțumească radiodifuzorului public al Ucrainei pentru cooperarea și angajamentul lor din toată inima în analizarea tuturor scenariilor în săptămânile de la câștigarea concursului de către Kalush Orchestra, în 14 mai, la Torino și să-și împărtășească tristețea și dezamăgirea că anul viitor concursul nu poate fi organizat în Ucraina”, a anunțat EBU pe Twitter.
Organizatorii mai anunță că sunt în discuții cu BBC pentru organizarea Eurovision 2023 în Marea Britanie, clasată pe locul al doilea la concursul din acest an, potrivit hotnews.ro.