Bitcoin a coborât sub pragul de 20.000 de dolari
Cotaţia bitcoin a scăzut sâmbătă sub pragul de 20.000 de dolari, cel mai redus nivel din ultimele 18 luni, continuând o tendinţă de scădere care se manifestă de câteva luni, pe măsură ce investitorii abandonează activele riscante în contextul creşterii dobânzilor, transmite Reuters.
De la începutul anului şi până în prezent, cotaţia bitcoin a scăzut cu aproximativ 59% în timp ce o altă criptomonedă importantă, ether, a pierdut 73% din valoare.
Sectorul criptomonedelor a fost afectat săptămâna aceasta de anunţul venit de la creditorul cripto Celsius din SUA, care a decis să îngheţe retragerile şi transferurilor între conturi, provocând temeri cu privire la evoluţia pieţei activelor digitale.
Pe acest fundal a venit şi decizia Rezervei Federale a SUA care a majorat dobânda de bază cu 75 de puncte de bază, ceea ce a sporit şi mai mult presiunile asupra activelor riscante, de la criptomonede la piaţa bursieră.
Conform datelor publicatede firma CoinMarketCap, valoarea de piaţă a tuturor criptomonedelor a coborât luni sub pragul de 1.000 de miliarde de dolari, pentru prima dată după luna ianuarie 2021, ajungând până la un minim de 926 de miliarde de dolari.
La nivel global, există peste 4.000 de criptomonede, însă monedele cu cea mai mare valoare de piaţă sunt Bitcoin, Ethereum, Tether, XRP şi Bitcoin Cash, scrie agrepres.