Adolescentul care s-a electrocutat la pescuit A MURIT
A decedat adolescentul care s-a electrocutat la pescuit, în stânga Nistrului. Băiatul de 16 ani a murit duminică, la spitalul pentru Copii „Emilian Coţaga” din Chişinău, unde s-a aflat timp de o săptămână.
Medicii ne-au spus că au făcut tot ce le-a stat în puteri ca să-l salveze pe băiat, dar nu au reuşit, pentru că el avea 97 la sută din suprafaţa corpului afectată de arsuri, ceea ce este incompatibil cu viaţa.
Adolescentul s-a electrocutat în ziua de 11 iunie, pe malul unui lac din satul Parcani din regiunea transnistreană. El a mers la pescuit cu un prieten de 13 ani. Potrivit presei locale, băiatul mai mare s-ar fi electrocutat în timp ce a încercat să arunce undiţa în apă, iar ea s-a atins de liniile electrice de inaltă tensiune de lângă lac.