Cutremur de 6,1 în Afganistan. Cel puţin 250 de morţi
Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a zguduit miercuri mai multe zone dens populate din Afganistan şi Pakistan, conform Institutului American de Geofizică. Cel puțin 250 de oameni au murit și se înregistrează sute de răniți, potrivit autorităților din Afganistan, potrivit BBC, citează digi24.ro.
Majoritatea deceselor confirmate au fost înregistrate în provincia Paktika. Alte decese au fost raportate în provinciile estice Nangarhar şi Khost. Pe rețelele sociale au început să apară fotografii cu clădiri distruse și cu oameni răniți în urma cutremurului.
Seismul s-a produs la o distanţă de aproximativ 44 kilometri de oraşul Khost, în sud-estul Afganistanului, la o adâncime de 51 de kilometri, potrivit USGS, relatează Agerpres.
Nu au fost raportate pagube sau decese în Pakistan imediat după producerea seismului.
Cutremurul a fost resimţit pe o rază de aproximativ 500 de kilometri de aproximativ 119 milioane de locuitori din Pakistan, Afganistan şi India, a precizat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) într-un mesaj pe Twitter.
Seismul a fost resimţit în capitala Afganistanului, Kabul, precum şi în capitala Pakistanului, Islamabad, conform relatărilor martorilor postate pe site-ul EMSC şi pe Twitter.
„Şocuri puternice şi lungi”, a scris pe site-ul EMSC un martor de la Kabul. "A fost puternic", a scris un alt martor din Peshawar, în nord-vestul Pakistanului.