Ghinion la frontieră. Doi șoferi au aflat că mașinile lor fugurează în baza de date a Interpol
Pe numele a doi șoferi au fost inițiate cercetări, după ce s-a constatat că automobilele pe care le conduceau figurau în bazele de date ca fiind furate din Marea Britanie și Polonia.
Incidentele au fost înregstrate în punctele de trecere Sculeni și Leușeni.
În primul caz este vizat un șofer de 42 de ani, cetățean român, care intenționa să intre în Republica Moldova, în dimineața zilei de 21 iunie, prin PTF Sculeni. În cadrul formalităților de control, polițiștii de frontieră au constatat că vehiculul, pe care îl conducea bărbatul, este dat în căutare internațională de către autoritățile engleze.
Vestea l-a surprins pe conducătorul auto. Acesta a declarat că și-a procurat mașina în luna noiembrie a anului trecut din Marea Britanie și de atunci a condus-o continuu fără problemele, având toate actele în regulă.
În cel de-al doilea caz este cercetată o moldoveancă de 50 de ani. Aceasta s-a prezentat în această noapte în PTF Leușeni, pe direcția ieșire din țară. În urma controlului de frontieră a fost înștiințată că nu-și poate continua călătoria, pe motiv că autoturismul, în valoare de aproximtiv 100 000 euro, pe care îl conducea apare în baza de date a Interpol ca fiind furat din Polonia.
Șoferița a declarat că și-a procurat autoturismul în leasing și, cel mai probabil, este dat în căutare deoarece nu a achitat ratele la timp.
Ambele autoturisme au fost indisponibilizate până la finalizarea anchetelor. Șoferii și-au continuat drumul în calitate de pasageri.