Un alt dosar deschis pe numele lui Alexandr Stoianoglo a ajuns pe masa magistraților
Un alt dosar în privința Procurorului General suspendat, Alexandr Stoianoglo, a ajuns pe masa magistraților. Pe acest capăt de acuzare, lui Stoianoglo i se impută săvârșirea infracțiunii de încălcare a inviolabilității vieții personale, manifestată prin răspândirea cu bună-știință a informațiilor, ocrotite de lege, despre viața personală, ce constituie secret personal al altei persoane, fără consimțământul ei, realizată într-un discurs public, prin mass-media, prin folosirea intenționată a situației de serviciu.
"Mai exact, Procurorul General suspendat, Alexandr Stoianoglo este învinuit că, în calitatea sa de procuror ierarhic superior, folosindu-se de situația de serviciu a intrat în posesia unor corespondențe private ale fostului procuror-șef al Procuraturii Anticorupție cu alte persoane, obținute din telefonul mobil al ultimului, ridicat în cadrul cauzei penale în care ultimul era vizat.
După care, la 04 octombrie 2021, ora 11:00 min., în incinta Procuraturii Generale a susținut un briefing de presă, în cadrul căruia, contrar prevederilor legale care consacră dreptul persoanei la secretul corespondenței, la inviolabilitatea vieții private și interzicerea divulgării informației despre viața personală a altei persoane, cu bună-știință, fără a avea consimțământul persoanei vizate, a răspândit informații ocrotite de lege, despre viața personală și profesională a ultimului ceea ce constituia secret personal.
Astfel, Procurorul General suspendat, Alexandr Stoianoglo, în cadrul discursului public, în fața reprezentanților mai multor instituții mass-media, utilizând intenționat informațiile obținute în cadrul cauzei penale în care era vizat fostul șef de la anticorupție, a dat citire unor conversații private ale ultimului cu anumiți reprezentanți ai societății civile, consilieri guvernamentali, precum și cu fostul șef al Delegației Uniunii Europene la Chișinău, exprimate prin discuții legate de înlăturarea primului de la conducerea Procuraturii Anticorupție", se menționează în comunicatul emis de Procuratura Anticorupție.